Guvernul Spaniei a anunţat, luni după-amiază, decizia de a dispune închiderea frontierelor terestre, în contextul pandemiei de coronavirus.
Spania va dispune, începând de astăzi de la miezul nopții, ora 1:00, ora României, închiderea fronierelor terestre, a declarat ministrul spaniol de Interne, Fernando Grande-Marlaska.
“Închidem frontierele terestre pentru a limita răspândirea coronavirusului”, a declarat ministrul de Interne, Fernando Grande-Marlaska.
Totuși, cetăţenii spanioli, persoanele care au rezidenţă în Spania, personalul diplomatic acreditat şi persoanele aflate în “situaţii de forţă majoră” vor putea pătrunde în continuare în Spania pe la punctele vamale terestre.