Confidenţialitate

SPANIA: Aterizare de urgență pe aeroportul Barajas

Un avion cu 130 de persoane la bord a revenit de urgenţă, luni seara, pe aeroportul Barajas, situat la periferia Madridului, capitala Spaniei, din cauza unei probleme tehnice.

Aparținând companiei Air Canada, aparatul Boeing 767-300 decolase pentru un zbor transatlantic spre oraşul canadian Toronto.

La scurt timp, piloţii au semnalat o “problemă tehnică” la trenul de aterizare și la unul dintre motoare, potrivit El Pais.

Potrivit unor surse, unul dintre pneuri a explodat, iar bucăți din acesta au ajuns într-unul dintre motoare.

Echipajul a depus eforturi pentru o revenire pe aeroport cât mai puțin riscantă.

Comandantul zborului Air Canada AC837 a făcut apel ca calmul pasagerilor: „Vom ateriza pe aeroportul din Barajas, dar avem rezervoare, astfel încât vom continua să survolăm până acestea se vor goli. Totul este sub control. Trenul de aterizare al acestui avion are opt roți pe fiecare parte în spate și nu am pierdut decât una, deci nu va fi nicio problemă pentru aterizare. Vă mulțumesc foarte mult pentru răbdare!”.

Una dintre piste a fost eliberată pentru această situație de urgență.

La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de salvare.

Un F18 al Forțelor Aeriene spaniole a fost trimis în recunoaștere și evaluează, în zbor, avariile avionului de pasageri.

În timpul survolului, avionul a zburat la o înălțime de 2.300 de metri, cu o viteză de 550 de kilometri pe oră.

Știrea se actualizează