Volkswagen, Audi, Toyota si alti constructori de masini sunt suspectati că s-au înţeles în privinţa preţurilor de vânzare. Dacă se va dovedi că au încălcat legea concurenţei, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.
La Madrid, Autoritatea pentru concurenţă investighează dacă retailerii de maşini s-au asociat pentru fixarea preţurilor la vânzarea brandurilor Volkswagen, Audi şi Toyota, în condiţiile în care producătorii auto sunt afectaţi de scăderea vânzărilor din cauza recesiunii.
Totodată, reprezentantele din Spania ale Nissan, Renault, Ford, Chrysler, Honda, Kia, Peugeot Citroen şi Chevrolet sunt anchetate pentru schimb de informaţii. Investigaţiile pot dura până la 18 luni.
Ford a anunţat că întotdeauna respecta legile, Chevrolet a spus că pe piaţa spaniolă concurenţa este ‘foarte clară’, iar Seat şi Toyota nu au dorit să comenteze.