Spania a anunţat, miercuri, că a atins obiectivul de a vaccina 70% din populaţie împotriva COVID-19.
Potrivit celor mai recente date ale Ministerului Sănătăţii de la Paris, 33,3 milioane de locuitori sunt imunizați complet, adică 70,3% din totalul populaţiei.
“Aşa cum am promis la începutul anului, 70% din populaţia spaniolă este integral vaccinată”, a declarat premierul Pedro Sanchez în cursul dimineţii, cu câteva ore înainte de publicarea celor mai recente cifre despre stadiul vaccinării.
“Peste 90% din populaţia spaniolă de peste 40 de ani este vaccinată integrală”, a adăugat el, precizând că “peste 70% dintre cei între 20-29 ani şi între 12-19 ani au primit deja cel puţin o doză”.
După un nou val de infectări cauzat de varianta Delta a coronavirusului, numărul de contaminări a început să scadă în ultimele săptămâni.
Potrivit cifrelor publicate miercuri, Spania a înregistrat 6.818 de cazuri noi de infectare şi 132 de decese în ultimele 24 de ore.
Marţi, Uniunea Europeană a anunţat că a atins ţinta de 70% dintre adulţi complet vaccinaţi.