Românii sunt primii care consideră că banii oferiți medicilor duc la o mai bună îngrijire medicală.
Cele mai multe studii publicate pe acest subiect arată că mulți pacienți care nu-și permit să ofere șpagă îşi amână sau chiar anulează prezentarea la medic.
Spre exemplu, la noi în țară, 11% dintre pacienții adulți cred că este obligația lor să ofere plăți informale medicilor.
Cei mai mulţi români consideră că plicul nu este obligatoriu dar facilitează accesul la o îngrijire mai bună, potrivit unei analize Hotnews.
Anul trecut, valoarea medie a șpăgii a fost de aproximativ 34 de lei la medicul de familie, 360 de lei în secţiile medicale ale spitalelor și peste 1.100 de lei la secțiile de chirurgie (aici, banii ajung la medicul chirurg, la anestezist și la asistente).
Situația nu este singulară – în Republica Moldova, cu cât boala este mai gravă cu atât șpaga este mai mare.
În Ucraina 7 din 10 pacienți trebuie să dea un plic pentru a fi băgați în seamă de medici. La polul opus se află Croația și Polonia – unde plățile informale sunt rare.