Compania americană SpaceX, deţinută de miliardarul Elon Musk, a reuşit să recupereze prima treaptă a lansatorului său spaţial Falcon 9, după o aterizare reuşită la punct fix, în cadrul unei misiuni spaţiale inedite, dar care are o miză financiară uriaşă pentru industria aerospaţială, relatează Mediafax.
SpaceX a reuşit, luni, să lanseze şi, apoi, să recupereze prima treaptă a lansatorului său Falcon 9, care a efectuat ulterior o coborâre lentă şi o aterizare la punct fix, după un zbor suborbital de 11 minute.
Racheta a decolat luni, la ora locală 20.29, de la baza spaţială Cape Canaveral din Florida. După o ascensiune de câteva minute, impunătoarea primă treaptă a rachetei, care îi oferă putere la decolare, s-a desprins şi a început să coboare spre Terra, în timp ce a doua treaptă şi-a continuat ascensiunea, cu scopul de a lansa 11 sateliţi pe orbită.
Cu ajutorul motoarelor sale, care i-au încetinit coborârea, prima treaptă a aterizat lent, la 11 minute după decolare, în poziţie verticală, potrivit imaginilor transmise în direct de compania miliardarului Elon Musk.
“Nu-mi vine să cred”, a declarat Elon Musk, într-o teleconferinţă, după lansare. “Cred că acesta este un moment revoluţionar. Nimeni nu a readus până acum, intact, pe Terra, un lansator de clasă orbitală”, a declarat magnatul american.
La rândul ei, NASA a salutat această performanţă, pe contul ei de Twitter: “Felicitări, SpaceX, pentru faptul că aţi readus cu bine pe Terra prima treaptă a lansatorului vostru!”.
SpaceX are un portofoliu de comenzi de aproape 60 de lansări spaţiale, valorând circa 7 miliarde de dolari, pe care trebuie să le efectueze pentru companii comerciale, NASA şi alte agenţii.