Confidenţialitate


Soția lui Aleksei Navalnîi a fost arestată la protestul de la Moscova | AUDIO


Sursa foto: Instagram @yulia_navalnaya

La Moscova, câteva mii de persoane protestează împotriva regimului Vladimir Putin.

În Piața Pușkin, sunt deja ciocniri între forțele de ordine și manifestanți.

În estul și nord estul țării, protestele s-au terminat fără incidente majore.

În toată țara, Poliția a arestat peste 350 de manifestanți care au ieșit în stradă la chemarea lui Alexei Navalnîi, arestat duminica trecută la revenirea în Rusia.

Printre aceștia, s-ar afla și Iulia Navalnaia, soția lui Aleksei Navalnîi.

Arestarea a fost anunțată chiar de Iulia Navalnîi, într-o postare pe contul ei de Instagram.

“Scuzaţi calitatea proastă (a fotografiei), lumina este proastă în duba poliţiei”, a scris Iulia Navalnîi pe pagina ei de Instagram, postând un selfie făcut din interiorul vehiculului de poliţie.

Sursa Foto: Instagram @yulia_navalnaya

Zeci de mii de ruși au sfidat interdicția autorităților de a nu protesta, așa că au ieșit în stradă și au strigat lozinci împotriva președintelui Vladimir Putin în mai multe orașe.

La Iakuţk, la sud de Cercul polar, o sută de protestatari au înfruntat frigul extrem şi au manifestat la temperaturi de -50 de grade Celsius.

“Rusia va fi liberă”, “Putin e un asasin”, au scandat oamenii adunați în centrul Moscovei,  4.000, potrivit Ministerului de Interne rus, cel puţin 10.000, potrivit estimărilor Reuters.

În capitală, Poliția a arestat câteva zeci de manifestanți difuzând în megafoane mesajul ca lumea să plece de la evenimentul considerat ilegal.

Alţi protestatari purtau pancarte cu sloganuri pe care se putea citi “Nu mi-e teamă” şi “Nu dictaturii”.

Echipa lui Navalnîi, arestată în mare parte, a publicat pe tot parcursul dimineţii înregistrări video de la aceste proteste, unde mulţimea a scandat că este alături de contestatarul care vineri a difuzat un film cu presupusul palat al lui Putin și a făcut apel la ruși să nu mai tolereze dictatura.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Anca Grădinaru

 


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…