Confidenţialitate

Sorina Pintea scapă de control judiciar. Procurorii DNA pot ataca decizia

Sorina Pintea scapă de control judiciar. Decizia aparţine magistraţilor Tribunalului Bucureşti şi poate fi atacată de procurorii DNA. Fostul ministru al Sănătăţii a fost trimisă în judecată de DNA pentru luare de mită.

Sorina Pintea scapă de control judiciar în dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru luare de mită. Decizia a venit luni de la Tribunalul Bucureşti şi poate fi atacată de procurorii DNA.

Ea este acuzată de procurori că a primit, când era director al Spitalului de Urgenţă din Baia Mare, 10.000 euro şi 120.000 de lei, ce reprezintă 7% dintr-un contract de achiziţii.

Pe 28 februarie, Pintea a fost prinsă în flagrant când primea a doua tranşă de bani, 120.000 lei.

Procurorii arătau, la acel moment, că Pintea ar fi spus „super tare” după ce a aflat că a primit banii.
DNA a pus sechestru pe 2 terenuri ale fostului ministru.