Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, în prezent arestată pentru 30 de zile, va fi internată sub pază, într-un spital din București.
Potrivit apărătorilor fostului demnitar, clienta lor este bolnavă, iar starea s-a agravat în detenţie.
Sorina Pintea se afla în arestul Poliţiei Capitalei de sâmbătă dimineaţă, după ce a fost reţinută şi apoi arestată preventive pentru luare de mită.
Acum, medicul din cadrul Centrului de Reținere și Arestare a recomandat ca fostul ministrul al Sănătăţii să fie internat într-un spital public din București, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Poliţia precizează că Sorina Pintea va fi păzită.
Fostul demnitar social democrat ceruse încă de duminică să fie dusă la spital, deoarece starea ei se înrăutăţeşte în arestul preventiv.
Pintea a declarat anterior reţinerii sale că suferă de o boală autoimună, care afectează muşchii.
Pintea este acuzată de procurorii anticorupţie că a luat de mită mai întâi zece mii de euro şi apoi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract de construire a unei noi săli de operaţie la Spitalul Judeţean din Baia Mare, spital pe care îl conducea.