Confidenţialitate

Sorin Ovidiu Vântu scapă de dosarul în care era acuzat că a dat mită un milion de euro

Sorin Ovidiu Vântu a scăpat de dosarul în care procurorii DNA l-au acuzat că i-a dat 1 milion de euro mită lui Bogdan Olteanu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Sorin Ovidiu Vântu a fost  trimis în judecată în acest dosar în 2018, fiind cel de-al șaselea dosar penal instrumentat pe numele fostului mogul media.

Iniţial, fostul patron al Realitatea TV își recunoscuse fapta, dar ulterior a revenit asupra deciziei.

Într-un dosar disjuns, Bogdan Olteanu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru trafic de influență. Olteanu era președintele Camerei Deputaților și unul dintre liderii influenți ai PNL la acel moment.

Procurorii DNA pot face apel la sentința Tribunalului București.

  • Liliana Nicolae