Confidenţialitate

Sorin Oprescu rămâne în Grecia, iar Elena Udrea în Bulgaria. Cei doi fugari nu vor fi extrădați în țară momentan

Pentru ambii, condamnați în România, autoritățile judiciare din cele două țări au dat joi decizii în acest sens. În cazul Elenei Udrea, este vorba, de fapt, de o amânare a deciziei de extrădare, în timp ce pentru Sorin Oprescu decizia e rămânere 40 de zile în arest, până la studierea dosarului.

Judecătorii trebuiau să examineaze contestația înaintată de fostul demnitar român. O respingere a acesteia ar fi însemnat predarea Elenei Udrea autorităților române. A venit, însă, încă o amânare, pentru 3 iunie.

Elena Udrea se află în arest în Bulgaria de aproape 40 de zile.

Se plânge că ar fi reținută ilegal. Până acum, procesul a avut parte de mai multe amânări, cerute de apărătorii Elenei Udrea.

Aceasta a atacat, între timp, condamnarea ei în Dosarul Gala Bute și cere să nu fie extrădată, invocând condițiile din penitenciarele din România.

Sorin Oprescu va rămâne și el în Atena pentru 40 de zile, până la soluționarea dosarului de către instanță, au decis procurorii.

El a fost prins în Grecia și, potrivit avocaților săi, ar dori să fie judecat în Grecia deoarece susține că nu a avut parte de o judecată dreaptă în România.

Reamintim, Elena Udrea a fugit din România chiar în ziua în care a fost condamnată la 6 ani de închisoare, în timp ce Sorin Oprescu a părăsit țara cu 2 săptămâni înainte de pronunțarea sentinței de 10 și 8 luni de închisoare pentru luare de mită, de spălare de bani, de abuz în serviciu şi de constituire a unui grup infracțional organizat.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea, Alexandra Pandrea