Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a contestat măsura de arestare preventivă şi are încredere în justiţie, a declarat, duminică noapte, avocatul acestuia, Viorel Mocanu.
Edilul a dat declaraţii ample în instanţă.
Avocatul Victor Mocanu a declarat, la scurt timp de la emiterea mandatului de arestare pe numele primarului Capitalei, că acesta nici nu a luat mita de 25.000 de euro, aşa cum susţin procurorii DNA, şi nici nu a cerut-o.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, reţinut de procurorii anticorupţie după ce ar fi primit mită 25.000 de euro, a fost arestat preventiv, mandatul de arestare pentru 30 de zile fiind emis, duminică noapte, de magistraţii Tribunalului Bucureşti.
Potrivit DNA, presupusele ilegalități s-ar fi comis vreme de doi ani, în perioada 2013-2015.
Dacă suspiciunile procurorilor se confirmă, Sorin Oprescu era doar vârful piramidei: firmele care voiau să li se acorde contracte de lucrări publice ar fi cedat cea mai mare parte a profitului brut unei grupări din administrația locală a Bucureștiului.
Procurorii spun că executanții proiectelor păstrau pentru ei cel mult o treime din profitul generat de contractele încredințate. Diferența ajungea în buzunarele funcționarilor din Primărie, iar lui Sorin Oprescu i-ar fi fost rezervate 10 procente din fiecare înțelegere.
Procurorii l-au reținut pe primar la scurtă vreme după ce acesta ar fi încasat 25 de mii de euro de la una dintre persoanele care l-au denunțat. El ar fi avut asupra sa o parte din bani. De asemenea, denunțătorul l-ar fi filmat în timp ce primea mita, susțin surse judiciare.
Ajuns la DNA, Sorin Oprescu l-ar fi întrebat pe un alt suspect în dosar dacă banii pe care i-a primit erau marcați.
El i-ar fi dat indicații acestuia, inițial să nu facă declarații, iar apoi să spună un anumit lucru.