Confidenţialitate

Sorin Ioniță: Partidul președintelui scade în sondaje și Iohannis a devenit mare român ardelean | AUDIO

Discursul lui Klaus Iohannis, referitor la modificarea  Codului administrativ în varianta UDMR, este dovada că șeful statului și liberalii sunt în campanie electorală, după ce PNL a scăzut în sondaje la 33 de procente.

Chiar și anunțul cu relaxarea restricțiilor, mult prea devreme, cu 10 zile înainte de încheierea stării de urgență, este tot unul electoral, consideră Sorin Ioniță, președinte Expert Forum:

E evident că suntem în campanie. Partidul președintelui scade în sondaje, deci se apasă pe anumite pedale. E o noutate din partea lui Iohannis, că devine așa un pic de român mare ardelean și apasă pe temele astea cu autonomia maghiară. Dar, pe fond, n-am văzut absolut nimic nou. Nici în legile pe care le tot depun de 30 de ani UDMR-istii, aceleași chestii prăfuite, poezie patriotică de secolul 19, cu o autonomie secuiască, care de fapt se desființase de la Budapesta în 1867. Deci, cu o jumătate de secol înainte de 1918. Și nici nu au un proiect tehnic foarte bun. Dar e, așa, un fel de chestie cultural-identitară. Iar dincoace, suprareacții de pe partea românească. Cum au fost întotdeauna. Eu m-am cam și plictisit de jocul ăsta”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.