Confidenţialitate

Sorin Cîmpeanu: Vacanța de primăvară va fi prelungită cu 3 săptămâni | VIDEO

Ministrul Eucației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, marți, că a fost decisă prelungirea vacanței de primăvară cu 3 săptămâni, care va include atât sărbătorile pascale catolice, cât și pe cele ortodoxe.

Sorin Cîmpeanu spune că în localitățile cu o rată a incidenței de peste 6 la mie, dar care nu au intrat în carantină, cursurile vor continua în format fizic:

„Am văzut situații în care este depășit pragul de 6 la mie și există localități care nu sunt carantinate, exemplul Bucureștiului, deci și școlile trebuie să funcționeze atâta timp cât și alte activități sunt deschise.”

Ministrul  Educației a făcutși o serie de precizări cu privire la viitoarea vacanță de primăvară a elevilor, ce va începe cu 2 aprilie:

„Am propus o serie de modificări în structura anului școlar, care au următoarele avantaje: propunând o vacanță de primăvară 2 aprilie – 4 mai, aceasta va cuprinde sărbătorile pascale, catolice sau ortodoxe, deci vacanță primăvară prelungită cu 3 săptămâni.”

Sorin Cîmpeanu a făcut o serie de declarații și cu privire la examenele celor din ani terminali:

„Examenul național de Bacalaureat se păstrează cu prezență fizică, între 28 iunie și 1iulie, probele scrise. Un alt avantaj, se regăsește în păstrarea datelor pentru evaluările la clasa a IV- a și a VI- a. Evaluarea națională va avealoc între 5-8 iulie, urmând ca admiterea în liceu să se facă după data de 8 iulie.”

Cât despre orele remediale, aceste vor fi posibile doar în localitățile unde rata de incidență este sub 6 la mie, a mai spus ministrul  Educației:

„Din păcate, programul de recuperare va fi posibil doar până la pragul de 6 la mie.”