Confidenţialitate

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, explică de ce s-a renunțat la împărțirea în două a claselor | VIDEO

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a intrat în direct la Europa FM pentru a vorbi despre modalitatea prin care elevii vor reveni, fizic, la cursuri, pe 8 februarie.

„Experții în sănătate, participanți astăzi la discuție, au concluzionat unanim că suntem la un nivel la care riscul, deși nu poate fi eliminat complet, este gestionabil”, a spus ministrul Educației.

Surpriza vine însă din faptul că autoritățile au decis acum să elimine împărțirea claselor în două, însă ministrul Educației spune că măsura nu a fost una viabilă:

”A fost o măsură de precauție care a fost considerată ca fiind viabilă, însă experiența ne-a arătat că nu a fost viabilă. Pierderile, din perspectiva a ce au asimilat elevii, au fost foarte mari.”

Acesta spune că va fi emis un ordin comun al miniștrilor de la Sănătate și Educație, publicat cel târziu miercuri seară, ce va prevedea exact condițiile în care școlile vor fi redeschise pe 8 februarie:

”Acest ordin comun va prevedea 5 situații foarte clare. (…) Elevii care, pe baza acestor vulnerabilități medicale, sunt obligați să rămână acasă, vor avea acces la învățământ și vor putea să urmărească online lecția pe care profesorii o vor avea cu elevii.”

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, spune că și părinții își doresc redeschiderea școlilor, însă vor să afle exact cum plănuiește statul să îi țină pe copii departe de coronavirus:

„Așteptăm ordinul comun, acolo este marea nedumerire, pentru că nu știm cum vom păstra aceste condiții igienico-sanitare cu 30-35 de elevi în clasă. (…) Stau și mă întreb ce vom face cu acel triaj epidemiologic, sunt părinți care nu au această capacitate și își vor trimite copiii la școală.”

În plus, Iulian Cristache spune că autoritățile ar fi trebuit să ofere posibilitatea de a alege ca elevii să revină în școli sau să facă orele online:

„Marea problemă, pe care mă simt obligat să o spun, este că trebuia să găsim o soluție și să lăsăm familia să opteze. Eu am părinți care nu-și doresc, care sunt speriați și datoria noastră este să venim în sprijinul acestor familii.”

La Cluj, primarul Emil Boc spune că autoritățile locale s-au pregătit pentru redeschiderea școlilor, iar în eventualitatea în care rata de infectare va ajunge sub 3 la mia de locuitori vor reveni la cursuri și elevii din clasele a VIII-a și a XII-a:

„Creșele au fost și vor rămâne deschise, dar de luni grănițile și ciclul 1-4 sigur vor merge la școală. (…) Sunt șanse să coboare sub 3 la mie, asta înseamnă că și clasele a VIII-a si a XII-a vor merge la școală”, a declarat Emil Boc, la Europa FM.

Și în Sectorul 2 al Capitalei autoritățile sunt pregătite cu cele necesare redeschiderii școlilor, spune primarul Radu Mihaiu:

„În sfârșit, copiii pot merge la școală, din fericire rata de infectare a scăzut sub 2, suntem pregătiți cu toate materialele, vom putea deschide în siguranță.”

Edilul spune că așteaptă revenirea elevilor la cursuri „cu multă emoție și multă încredere” și declară că trebuie să trecem peste această pandemie:

„Este important să trecem odată prin pandemia asta, la un moment dat trebuie să ne reluăm viața în pași, cu grijă, dar viața nastră trebuie să revină la normalitate. De aceea redeschiderea școlilor o privesc ca o normalitate.”

Cu toate că nu a discutat concret ce măsuri de protecție vor fi implementate în școlile din Sectorul 2, Radu Mihaiu spune că se gândește la câteva lucruri noi:

„Ce mi-aș dori eu: să fie orarul decalat și de intrare la ore și de pauze, dacă nu se întâlnesc în pauză toți copiii, așa sunt mai protejați și aerisirea o dată la 20 de minute.”

Urmăriți în continuare emisiunea integrală: