Soprana Irina Iordăchescu este invitată joi, 4 iunie, de la ora 17.15 minute, în rubrica ”Sus cortina!”, pentru a ne vorbi despre concertul pe care îl va susține sâmbătă, 6 iunie, la Ateneu.
Soprana Irina Iordăchescu – prim-solistă a ”Operei Române” – ne invită la Ateneul Român pentru a sărbători cei 15 ani de activitate artistică.
Cu această ocazie, îl va omagia pe tatăl său, baritonul Dan Iordăchescu, care a împlinit 85 de ani în data de 2 iunie.
”Concertul va fi ca o călătorie”, spune soprana Irina Iordăchescu în interviul acordat Europa FM: ”Voi trece de la baroc, la muzica românească, și de la musicall, la piese din repertoriul Mariei Tănase”.
Pe scena Ateneului se vor afla, de la ora 19.00, maestrul Marin Cazacu, violoncelist de renume internațional, sora Irinei Iordăchescu, mezzo-soprana Cristina Iordache-Iordăchescu și pianistul Stefan Doniga, cu o carieră solistică extrem de apreciată.
Soprana Irina Iordăchescu a debutat în urmă cu 15 ani pe scena Ateneului Român, instituție față de care se simte foarte atașată. De 10 ani, este angajată a Operei Române.
Fiică a celebrului bariton Dan Iordăchescu, soprana Irina Iordăchescu s-a născut la 9 martie 1977 în București.
A debutat pe scena Ateneului Român în anul 2000 și de atunci revine în fiecare stagiune. Colaborează cu mari dirijori precum Cristian Mandeal, Camil Marinescu, Paul Nadler ,Gheorghe Costin, Christoph Adt, Florentin Mihaescu.
Tot în 2000 a debutat la Opera Națională București cu rolul Pamina din “Die Zauberflote”, W.A. Mozart.
Debutul său internațional are loc în anul 2001, pe scena Teatrului “Dante Alighieri”, Ravenna, Italia.
Este prim-solistă a Operei Naționale București din 2005.
A debutat la faimosul Teatro alla Scala din Milano în stagiunea 2007-2008 (rolul Zeyno Kari, în opera ”Teneke”).
Tot în 2007, a cântat în Las Palmas, Spania – și Ravenna, Italia.
Au fost invitată să susțină concerte și să participe la festivaluri în Italia, Spania, Luxemburg, Germania, Polonia, Turcia, Maroc, Armenia, Bulgaria,Coreea,Grecia,Statele Unite ale Americii și Israel.