Una din 10 firme se va închide în perioada următoare din cauza creșterii tarifelor la energie electrică și gaze naturale. Iar un antreprenor din 3 se pregătește să facă disponibilizări, sunt concluziile unui sondaj realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
Sondajul arată că, pentru a face față costurilor ridicate, multe firme au trecut deja la scumpirea produselor și a serviciilor pe care le oferă.
Odată cu liberalizarea pieței energiei, întreprinderile mici și mijlocii au primit facturi la curent electric și gaze naturale cu până la 200% mai mari sau chiar mai mult, arată un sondaj prezentat de președintele Consiliului Național al IMM-urilor, Florin Jianu:
„Sunt scumpiri care variază minim de la 50% creșterea facturilor până peste 200%, atât pentru energia electrică cât și pentru gazul natural. Primim facturi de la colegii noștri din țară care aveau un preț până la 31 decembrie 2021 și de 5 ori mai mult începând cu 1 ianuarie. Ce s-a schimbat de la 31 decembrie la 1 ianuarie?”
Scumpirea gazelor și a curentului electric i-a determinat pe cei mai mulți antreprenori să-și reducă investițiile, iar peste 80 la sută au spus că vor scumpi produsele și serviciile cu 10-30 la sută sau mai mult. Pentru unii dintre ei, facturile uriașe înseamnă închiderea afacerilor, precizează Florin Jianu:
„1 din 3 întreprinzători în această perioadă va avea de bifat reducerea numărului de angajați iar pentru 8% va însemna chiar închiderea firmei, deci una din 10 firme se va închide în perioada următoare ca urmare a impactului generat de creșterile costurilor cu energie electrică și gaz.”
Întrebați care ar fi principalele măsuri pe care ar trebui să le ia statul, 80 la sută dintre antreprenori au spus că așteaptă o reglementare a pieței pe întreg lanțul energetic. Alții speră că guvernul va aproba cât mai repede programul IMM Prosumer, prin care firmele mici sunt sprijinite financiar să monteze panouri solare care să le asigure independența energetică și în același timp să le transforme în furnizori de energie.
Sondajul a fost realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii în perioada 2-14 februarie în rândul a 2260 de antreprenori din sectorul producției, comerțului și serviciilor.
Autor: Florentina Mihăiță