Peste jumătate dintre angajaţii din învăţământ nu sunt de acord să se vaccineze împotriva COVID-19, arată un sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret.
Potrivit preşedintelui Federaţiei, Marius Nistor, profesorii sunt nemulţumiţi de modul în care autorităţile au comunicat informaţiile legate de vaccinare:
În momentul în care, din declarațiile oficiale, rezultă oarecum obligativitatea vaccinării, categoric că în rândurile unei categorii socio-profesionale, dominată și ea de anumite reticențe și temeri, poate să apară această reacție de a respinge vaccinarea.
Reporter: Dar autoritățile nu au spus nicio clipă că este obligatorie.
S-a lansat ideea conform căreia școlile încep după vaccinare. Dacă școala începe doar dacă mă vaccinez, asta înseamna obligativitate, dacă nu mă vaccinez înseamnă că nu începe.
Angajaţii din învăţământ ar urma să fie vaccinaţi în a doua etapă, făcând parte din categoriile care lucrează în domenii esenţiale.
Potrivit lui Marius Nistor, la sondaj au răspuns peste 13.000 de cadre didactice.
Același sondaj arată că peste 43% dintre profesori ar dori revenirea la cursurile față în față.