Fiscalitatea, lipsa cererii și dobânzile mari percepute de bănci sunt printre cele mai mari probleme reclamate de companiile din România, arată un sondaj realizat la comanda Băncii Naționale.
Vicepreședintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, avocatul Gabriel Biriș, spune că, în ciuda reducerii contribuției de asigurări sociale cu 5 la sută, anul trecut, taxele pe muncă încă sunt foarte mari.
La aceasta problemă se adaugă atitudinea ostila a ANAF-ului care, spune Gabriel Biriș, interpretează diferit legile fiscale.
Pe de altă parte, Banca Națională arată că doar 10 la sută dintre IMM-uri și corporații au apelat la fonduri europene în intervalul octombrie 2014-martie 2015.
Vicepreședintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Gabriel Biriș, spune că de vină este tot statul care își joacă prost rolul de filtru între firme și Comisia Europeană care aprobă finanțările.
Nu în ultimul rând, sondajul comandat de Banca Națională arată că din ce în ce mai multe firme fie refuză să apeleze la bănci, fie sunt refuzate la finanțare. Firmele care obțin totuși bani de la bănci, trebuie să plătească dobânzi cuprinse între 4 și 8 la sută pentru creditele în lei și între 2 și 6 la sută pentru credite în euro.
De altfel, 62 la sută dintre firme au declarat că între octombrie 2014 și martie 2015 nici măcar nu au mai încercat să se împrumute de la bănci.
Sondajul realizat de BNR are la bază un chestionar trimis la peste 10 mii de companii, din care 85 la sută sunt intreprinderi mici și mijlocii.