Cunoscutul polițist brașovean Marian Godină, apreciat pentru pozițiile sale tranșante față de problemele din sistem, protestează faţă de intenţia ministrului de Interne de a-l demite pe comisarul Radu Gavriș, șef al Servicului Omoruri din Poliția Capitalei.
Într-o postare pe Facebook, agentul își declară solidaritatea față de colegul său.
Marți, în contextul scandalului generat de cazul polițistului de la Rutieră București acuzat de pedofilie, ministrul și-a exprimat nemulțumirea față de explicațiile primite, cerând destituirea șefului IGPR, Bogdan Desprescu, și a lui Radu Gavriș.
“Aștept ca șeful Serviciului Omoruri să facă un pas în spate”, a spus Carmen Dan într-o conferință de presă. Ulerior, ministrul a susținut că solicitările sale sunt de natură managerială, respingând scenariul că ar căuta să își elimine subalternii incomozi.
Radu Gavriș a fost unul dintre cei mai aprigi contestatari ai modificării Codurilor Penale.
Mesajul lui Marian Godină:
“Dragi colegi, polițiști,
Mă bucură enorm încrederea pe care mi-o arătați, trimițându-mi sute de mesaje în care mă îndemnați sau mă întrebați ce putem face pentru șeful Servicului Omoruri. Așa cum v-am mai spus, eu nu sunt lider de sindicat și nici nu îmi doresc să fiu, dar se pare că notorietatea vine la pachet cu o responabilitate de care mi-ar fi jenă să fug. Așa că voi face tot ce ține de mine pentru susținerea șefului Serviciului Omoruri, un om pe care cineva dorește să îl demită, din motive pe care le știm cu toții. Și-a permis să vorbească. “Decapitarea” acestuia ar însemna “decapitarea” oricui îsi permite să iasă din rând, așa cum se întâmpla în vremuri nu de mult apuse. Nu trebuie să permitem asta.
În primul rând trebuie să rămânem calmi și, cel mai important, să acționăm LEGAL, încadrându-ne perfect în regulamentele și statutul pe care le avem. Cel mai important e să vorbim liber, să ne arătăm revolta și să demonstrăm că nu mai suntem vechii obedienți cu “am înțeles, să trăiți!”. Un polițist care poartă armă nu poate cunoaște cuvântul “teamă”, mai ales teama de a vorbi.
Un prim semnal pentru cei care cred că sunt la conducerea unei turme de oi ar fi acela de a vedea că suntem foarte mulți care îl susțin pe dl Radu Gavriș.
Vă invit pe toți, chiar și cei care nu sunt polițiști, să ne punem poza de profil a domnului comisar Gavriș.
Și în caz că nu știați, vă spun eu acum: veți mai schimba poate zeci de miniștri de interne, și voi tot polițiști veți fi! Uniți suntem puternici, dezbinați suntem neica-nimeni!”