Şoferul microbuzului implicat, marți, în accidentul grav din Ungaria, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către autorităţile ungare.
Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, este anchetat pentru omor din culpă.
El se află în custodia autorităţilor ungare, fiind în prezent în arestul Poliţiei din Debreţin.
În urma accidentului, trei români au murit şi alţi şase au fost grav răniţi.
Poliţişti rutieri ungari au stabilit, din primele cercetări, că şoferul microbuzului ar fi adormit la volan, moment în care microbuzul a ieşit de pe carosabil şi a lovit din spate un TIR care se afla parcat într-o zonă de odihnă.
Potrivit reprezentanţilor Căpităniei de Poliţie Hajdu Bihar, judeţ pe raza căruia s-a produs accidentul rutier, românii se întorceau în România din Marea Britanie.
Consulatul General al României la Gyula este în contact cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.