Confidenţialitate

Șoferul lui Sebastian Ghiță, audiat de polițiștii din Prahova

Șoferul lui Sebastian Ghiță a fost citat la sediul IJP Prahova unde este audiat și la această oră. Prin intermediul lui, anchetatorii încearcă să afle cât mai multe informații care să-i ducă spre locul unde se ascunde omul de afaceri. În paralel, IJP Prahova a trimis o adresă la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care informează instanța că Sebastian Ghiță nu a fost găsit la adresele unde a fost căutat. Curtea Supremă poate emite mandate de arestare în lipsă.

Fostul deputat Sebastian Ghiță era filat încă de săptămâna trecută de polițiștii Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul MAI. Luni seară aceștia i-au pierdut urma pe DN1, în timp ce Ghiță se îndrepta spre casă, de la un eveniment al SRI. Informațiile aparțin unor surse apropiate anchetei, citate de Mediafax.

La evenimentul organizat de SRI, Sebastian Ghiță ar fi fost foarte “volubil, colegial și colocvial”, spune deputatul PNL Cezar Preda, coleg cu omul de afaceri în Comisia de control a SRI.

 

Sursele citate susțin că polițiștii care îl supravegheau pe omul de afaceri au declarat că acesta conducea cu peste 200 de kilometri pe oră pe DN1 și că un alt autoturism le-a blocat mașina în timp ce îl urmăreau.

Autoturismul lui Sebastian Ghiță a fost găsit apoi la locuința sa, astfel că polițiștii care îl filau au crezut că doarme.

Procurorul a aflat că fostul deputat nu e de găsit, abia la o zi distanță.

Cât despre evenimentul organizat de SRI, deputatul Cezar Preda spune că a fost vorba despre o întâlnire cu conducerea SRI a membrilor comisiei de control a serviciului, la finalul mandatului acestora de parlamentar.

“Am plecat aproape toţi o dată. Nu au existat alte discuţii decât discuţiile formale între noi, pe fotolii stăteam de vorbă şi vorbeam unul cu celălalt”, a spus Cezar Preda.

Amintim, fostul deputat a fost citat miercuri, la ora 12, de procurorii DNA Ploiești, în dosarul Ponta – Blair în care este acuzat de spălare de bani. Sebastian Ghiță nu s-a prezentat, în fața procurorilor ajungând doar avocații săi.