Confidenţialitate

Șoferul cu numere anti-PSD candidează la alegerile europarlamentare

Şoferul maşinii cu numere de înmatriculare anti-PSD, care au trezit numeroase dezbateri interne dar și reacții internaționale, a anunțat că vrea să intre în politică și că va candida ca independent la alegerile europarlamentare.

Răzvan Ştefănescu anunţă că va candida ca independent, nemulţumit de cei care reprezintă în prezent România la Bruxelles. El și-a anunțat intenția în această săptămână și a lansat și o pagină de Facebook unde își prezintă ideile și caută susținerea necesară pentru înregistrarea candidaturii la alegerile europarlamentare din acest an.

Fiecare candidat independent trebuie să strângă cel puțin 100.000 de semnături de susţinere, iar postul de la Bruxelles este asigurat pentru un independent dacă este votat de cel puţin 3% dintre cei care se prezintă la urne.

Alegerile europarlamentare vor avea loc la finalul lunii mai.