Confidenţialitate

Șoferul care a lovit un polițist în Capitală, arestat preventiv

Tribunalul București a decis să îl aresteze preventiv pe șoferul în vârstă de 22 de ani care a lovit un polițist și l-a târât pe capotă 20 de metri, după ce a trecut pe roşu într-o intersecție din București A fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor, ultraj și distrugere.

A oprit și, în momentul în care agentul de poliție rutieră i-a solicitat documentele, a devenit agresiv verbal și a demarat, având polițistul agățat de oglinda retrovizoare și de centura de siguranță. Colegul aflat la volanul autospecialei a plecat în urmărirea acestuia, iar polițistul care solicitase documentele a reușit, după aprximativ 20 de metri, să sară de pe mașină. În acest răstimp, a fost solicitat și sprijin din partea altor echipaje de poliție aflate în zonă, care au reușit să blocheze autoturismul. Conducătorul auto a refuzat să coboare, ba mai mult s-a blocat în mașină“, se arată într-un comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

La fața locului au mai venit și persoane din familia șoferului, care au deschis portbagajul mașinii cu o cheie de rezervă.

6 echipaje de politie au intervenit pentru a-l opri pe tanarul de 22 de ani. Politistul ranit a fost dus la spital, iar starea lui este stabila.

Pentru imobilizarea lui, după ce a lovit autospecialele, s-a utilizat și armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de armă, nicio persoană fiind rănită. Conducătorul auto, în vârstă de 22 de ani, a fost ulterior imobilizat și condus la sediul Brigăzii Rutiere, pentru audieri“, mai arată Poliția Capitalei.

Potrivit  unor surse judiciare, șoferul arestat preventiv acum, este,  fiul unui traficant de droguri, Carol Herşcovici, prins în 2001 de poliţişti, pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei, cu peste 1.000 de tablete de Ecstasy asupra sa.