Confidenţialitate

Șoferii își vor putea deconta daunele la compania cu care au încheiat polița de asigurare RCA | AUDIO

Modificarea va fi făcută în perioada următoare printr-o ordonanță de urgență, a spus pentru Agerpres președintele Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Această facilitate există și acum, susțin asiguratorii, dar este opțională. Viorel Vasile este președintele unei firme de asigurări:

„Ce se întâmplă în acest moment dacă nu selectăm obligatoriu această facilitate de decontare directă: dacă ți-ai făcut o poliță de asigurare la asiguratorul X și te-a lovit asiguratorul Y, în clipa în care vrei să-ți faci reparația, tu te duci la asiguratorul Y și îți vei recupera banii. În clipa în care intră automat decontarea directă, te poți duce direct la asiguratorul tău, la care ai polița de asigurare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

După aproabarea acestei modificări, polițele RCA s-ar putea scumpi, mai spune specialistul:

„Costul este probabil undeva la 10% din polița de asigurare. În prezent, asiguratorii care practică această formă și o vând facultativ o taxează undeva în jurul valorii a 50 de lei. (…) Cred că poate fi suportat și persoanele fizice vor merge pe ideea de a selecta asiguratorul în funcție de calitatea serviciilor și nu cum se întâmplă în acest moment, în funcție de preț.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.