Confidenţialitate

Șoferii de tir stau la o coadă de 30 km pentru a intra în Ucraina. Mulți spun vor face Crăciunul la volan pentru că nu au timp să revină | GALERIE FOTO

Tirurile care încearcă să intre în Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, se întind pe o coadă de aproape 30 de kilometri. Șoferii au de așteptat zile întregi pentru a pătrunde pe teritoriul țării vecine, iar mulți dintre ei spun dacă știau ce îi așteaptă nu mai plecau la drum. 

Cele mai multe tiruri care sunt așezate în coada care crește de la o oră la alta sunt înmatriculate în Ucraina și Turcia. Mevlin, un șofer turc, care tocmai s-a așezat la coadă spune că transportă semințe și este venit cu alți trei colegi:

„Merge foarte greu, am prins la 29 de kilometri coada, acum mai avem vreo 6.”

Alexei are 32 de ani și este din Republica Moldova. Și-a cumpărat apă și mâncare de la un magazin dintr-un sat aflat pe traseul drumului spre vama Siret, iar din cauza aglomerației toate planurile au fost date peste cap:

„Mă duc în Ucraina să duc sodă caustică. Trebuia să mai facem încă trei curse după asta, patru în total, dar cu coada asta am anulat tot. Eu trebuia să fiu azi la descărcare, la Lvov, dacă nu era coadă, dar acum nu știu.”

Tirul pe care îl conduce Ilie, un român din regiunea Cernăuți, transportă motorină. Ar fi trebuit să facă încă o cursă, dar preferă să stea acasă, cu familia, de Crăciun.

„-Azi, de exemplu, cât v-ați mișcat?

-Șase kilometri, de la ora 6 dimineață și până acum (n.r. – ora 14.00), adică în 8 ore. Astă noapte nu a mers nici un camion, nu ne-am mișcat deloc. Am luat motorină din Bulgaria și o transportăm spre Ucraina.

-Mai faceți vreo cursă până de Crăciun?

-Nu, că astăzi e 15, iar până ajungem în Ucraina e Crăciunul. 

-V-ați gândit că veți putea face Crăciunul în tir?

-Da, da, m-am gândit, dar sunt mulți care așa o să îl petreacă, în cabină. Cei care s-au dus în Bulgaria acum nu apucă să se întoarcă până de Crăciun.”

Cei mai mulți șoferi de tir se plâng nu doar de birocrația din Ucraina, ci și de faptul că li se cer bani pentru urgentarea procedurilor vamale, iar sumele nu sunt deloc neglijabile, așa cum ne spune un turc într-un amestec de rusă, română și engleză.

„România harașo, no problem, în Ucraina problem, ne rabota. Skolko Ucraina? 100 de dolari pentru fiecare mașină.”

Pentru a face față afluxului uriaș de tiruri, au fost mobilizate multiple echipaje de poliție, iar șoferilor li s-a cerut să folosească și rute alternative.

Totuși, situația nu pare că se va rezolva prea devreme, iar soluții prea multe pentru fluidizarea traficului nu se întrevăd.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Cei mai mulți ucraineni spun că nu își vor părăsi locuințele în această iarnă, indiferent de condiții. 43% din populație și-a cheltuit toate economiile