Confidenţialitate

Sociologul Alfred Bulai a fost demis din funcția de profesor al SNSPA

Sociologul Alfred Bulai, profesor la SNSPA, a fost demis. Rectorul Universității, Remus Pricopie, a semnat dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, începând de marți, 6 august 2024, potrivit universității. „Am semnat dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, cu efect imediat”, a transmis rectorul SNSPA, Remus Pricopie.

„Am primit astăzi hotărârea Comisiei de Etică a SNSPA privind reclamațiile de hărțuire sexuală, aduse profesorului Alfred Bulai. Am informat decanul Facultății de Științe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, Președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, și Consiliul de Administrație că, în calitate de Rector SNSPA și în conformitate cu Art. 172 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, pun în aplicare această hotărâre, cu efect imediat. Prin urmare, am semnat dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, începând de azi, 6 august 2024”, a transmis rectorul SNSPA, Remus Pricopie.

„Sper ca acțiunea fermă a SNSPA împotriva celor care nu respectă normele etice și demnitatea fiecărui membru al comunității academice să fie un exemplu și pentru alte universități sau instituții publice din România”, a transmis rectorul SNSPA.

Conducerea universității a precizat că subiectul declanșat de „cazul Bulai” nu se închide odată cu măsura demiterii sociologului

„SNSPA va continua analiza situației create, pe mai multe planuri, în conformitate cu legislația în vigoare. Pe de o parte, Comisia de Etică va evalua în ce măsură există argumente legale pentru a extinde cercetările. De asemenea, toate datele adunate la SNSPA vor fi trimise cu celeritate către organele de anchetă penală, pentru a contribui la derularea investigațiilor deja demarate. Pe de altă parte, suntem conștienți de gravitatea  <<cazului Bulai>>, iar identificarea vulnerabilităților interne care au permis acest lucru este fundamentală pentru noi. În acest sens, am demarat procedurile pentru a realiza un audit intern, care va începe de la Facultatea de Științe Politice, Departamentul de Sociologie, și care va trebui să dea nu doar răspunsuri cu privire la ceea ce s-a întâmplat, ci și să propună măsuri pentru viitor”, a spus rectorul Remis Pricopie.

Alfred Bulai este acuzat de hărțuire sexuală de către mai multe foste studente. Cazul a ieșit la iveală odată cu publicarea unei investigații jurnalistice realizate de către Snoop.ro. Pe lângă profesorul Bulai, alte două cadre didactice de la aceeași universitate, Marius Pieleanu și Ștefan Stănciugelu au fost, de asemenea, acuzate de foste studente de acte de hărțuire sexuală.

Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Citește și: Inculpații din dosarul accidentului din parcarea Parcului Pantelimon, audiați la Parchetul de pe lângă Tribunalul București | AUDIO