Confidenţialitate

Social-democrații se reunesc în ședința CExN

Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte luni, la Palatul Parlamentului.

Ședința ar urma să înceapă la ora 14.00.

Social-democraţii ar urma să discute situaţia organizaţiilor din care au plecat parlamentari, şefi de filiale, cum este cazul organizaţiilor de la Braşov şi Caraş Severin, dar şi agenda acţiunilor din perioada următoare, vizând dezbaterea proiectul de buget pe anul viitor care urmează să vină la Parlament şi moţiunea de cenzură pe care opoziţia intenţionează să o depună.

“Trebuie să vedem ce se întâmplă în organizaţiile în care au plecat câţiva colegi, cum e Braşovul, cum e Caraş, deci discutăm chestiuni organizatorice, dar şi chestiuni care vizează activitatea următoare: agenda, program, moţiunea de cenzură, buget”, a precizat duminică, pentru Agerpres, vicepreşedintele PSD Florin Iordache.

Joi, premierul a precizat că va prezenta rezultatele prezenţei Guvernului la Bruxelles.

“Hotărârile se iau în acest for şi este important ca în acest for să luăm anumite hotărâri. Ştiţi foarte bine suntem un Guvern politic, trebuie să le spun şi celor din CExN care au fost rezultatele prezenţei noastre la Bruxelles, la întâlnirea cu Colegiul Comisarilor. Acelaşi lucru l-am prezentat şi domnului preşedinte Liviu Dragnea şi acelaşi lucru vrem să-l prezentăm şi în faţa Comitetului Executiv. Aşa este normal – să facem un raport al activităţii noastre şi al modului în care este pregătit Guvernul pentru preluarea Preşedinţiei, dar şi al faptului că acolo s-a văzut cu adevărat cine are dreptate. Toţi au remarcat că suntem bine pregătiţi, iar Guvernul României este printre guvernele care intră în această Preşedinţie rotativă cel mai bine pregătit”, a spus atunci Viorica Dăncilă, după o întâlnire cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Șefa executivului a precizat că pe ordinea de zi a CExN nu se află o discuţie pe amnistie şi graţiere.

Şedinţa CExN al PSD are loc în contextul în care Guvernul a sesizat la Curtea Constituţională faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu a luat o decizie cu privire la numirea noilor miniştri la Transporturi (Mircea Drăghici) şi Dezvoltare Regională (Lia Olguţa Vasilescu). În replică, Klaus Iohannis a declarat că sesizarea pe care Guvernul a făcut-o la Curtea Constituţională nu are cum să rezolve problema, care este una de natură politică, nu constituţională şi a anunţat că aşteaptă decizia CCR, după care va acţiona constituţional.

Şedinţa CExN al PSD are loc şi în contextul faptului că opoziţia pregăteşte o moţiune de cenzură, precum şi a situaţiei create la Camera Deputaţilor în urma demersului opoziţiei de a-i revoca din funcţii pe preşedintele Camerei Liviu Dragnea şi vicepreşedintele Camerei Florin Iordache.

În 3 decembrie, deputaţii Mihai Valentin Popa, Mihai Mohaci, Ion Spânu şi Ion Mocioalcă au anunţat că au demisionat din PSD şi s-au alăturat Pro România.