Confidenţialitate

Social-democrații dezbat detaliile congresului extraordinar cerut de Liviu Dragnea

Data şi detaliile congresului extraordinar al PSD sunt principalul punct al agendei Biroului Permanent Naţional al PSD, care se reuneşte miercuri la Palatul Parlamentului, notează Agerpres.

Săptămâna trecută, Liviu Dragnea anunța că dorește o reconfirmare în fruntea partidului.

Congresul extraordinar ar urma să fie organizat luna viitoare.

“Despre congres, 10 sau 17 martie, urmând ca în zilele viitoare să identificăm în care din cele două date găsim o locaţie unde să putem să facem un congres serios. (…) S-a discutat şi despre eventualitatea organizării unor alegeri pentru vicepreşedinţi. Eu le-am spus că voi fi de acord doar în situaţia în care modificăm structura Biroului Permanent Naţional şi competenţele şi modul de alegere pentru vicepreşedinţi”, a declarat Liviu Dragnea.

Vicepremierul Paul Stănescu, preşedinte al PSD Olt, a declarat vineri, la Slatina, că nu va candida pentru vreo funcţie în cadrul congresului extraordinar al partidului.