Confidenţialitate

Soarta lui Mohamed Morsi, decisă de instanţa supremă egipteană

Înalta Curte de la Cairo decide, astăzi, dacă menţine sau nu pedeapsa capitală dictată în cazul fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi.

Luna trecută, aminteşte Euronews, liderul islamist şi alţi 106 membri ai Frăţiei Musulmane au primit verdicte de condamnare la moarte, fiind găsiţi responsabili de o evadare în masă petrecută în 2011.

Mohamed Morsi fusese anterior condamnat la 20 ani de închisoare pentru reprimarea protestatarilor în 2013, mişcări de stradă care l-au înlăturat de la putere.

De atunci, noul regim, condus de generalul Abdel Fattah al-Sisi, a scos Frăţia Musulmană în afara legii, arestând mii de susținători ai acesteia.

Predecesorul lui Mohamed Morsi, dictatorul Hosni Mubarak, a fost la rându-i găsit vinovat de reprimarea a mii de oameni în timpul celor 18 zile de revoltă care au pus capăt regimului său.