Platforma Snapchat a anunţat că nu va mai promova mesajele publicate de preşedintele american Donald Trump.
Compania de mesagerie a explicat că nu dorește să amplifice vocile care instigă la violenţă rasială, notează BBC.
Comentariile lui Donald Trump nu vor mai apărea în secţiunea “Discover”, unde Snapchat promovează ştiri şi opinii.
Liderul de la Casa Albă se află într-o dispută cu Twitter, care le-a atras atenția utilizatorilor asupra unor mesaje ale lui Donald Trump.
Casa Albă s-a plâns ulterior de “cenzură” online.
Drept răspuns, președintele a semnat un ordin prin care a redus imunitatea platformelor online pentru conținutul publicat.