Jumătate din țară se află în așa-numitul scenariu roșu. În schimb, județul Vrancea este singurul care a rămas în scenariul verde.
De la miezul nopții, Slobozia a intrat în izolare pentru două săptămâni.
În cel mai mare oraș din județul Ialomița, au fost instituite filtre rutiere. Locuitorii din Slobozia pot ieși de astăzi din case doar cu declarație pe proprie răspundere pentru situații care nu suportă amânare.
Măsura carantinării se ia în calcul pentru orașele Sibiu și Alba Iulia. Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă se va deplasa în aceste localități. Raed Arafat va discuta cu autorităţile de acolo înainte de a se lua o decizie cu privire la carantinarea celor două municipii.
În județul Sibiu unde s-a depășit incidența de infectare 7 la mia de locuitori, subprefectul a fost demis joi seară de Guvern.
În aceste condiții, ședința de vineri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență va fi cel mai probabil condusă de Raed Arafat.
Pe lista localităților din județul Sibiu în care s-ar putea impune carantina, pe lângă municipiul reședință de județ, se numără localitățile Cisnădie și Tălmaciu și pentru satul Șelimbăr.
- Ani Sandu