Confidenţialitate

Sky News Australia: Lilieci vii, în laboratoarele Institutului de Virusologie din Wuhan | VIDEO

Institutul de Virusologie din Wuhan, oraşul chinez în care se crede că a izbucnit pandemia de Covid, a ţinut lilieci vii în cuşti, dezvăluie Sky News Australia.

Postul tv a difuzat un videoclip filmat în incintă.

Imaginile au fost realizate în 2017, cu prilejul lansării noului laborator de biosecuritate, pentru a prezenta măsurile de siguranţă implementate în cazul unui “eventual accident”.

Liliecii apar ţinuţi într-o cuşcă. Unul dintre aceștia este hrănit cu un vierme de un cercetător al institutului.

Filmarea redeschide dezbaterea despre posibilitatea ca SARS-CoV-2 să fie urmare a unei manipulări genetice greșite sau a unei “scăpări” din laboratorul chinez.

În raportul echipei OMS care a investigat originea pandemiei, nu este menționată prezența liliecilor în incinta institutului, fiind considerată o teorie conspiraționistă, amintește Newsweek.