O mașină a lovit, luni, patru persoane aflate pe marginea drumului într-o comună din județul Sibiu. A fost solicitat elicopterul SMURD. Traficul în zonă este complet blocat.
Accidentul s-a petrecut pe o stradă din comuna Nocrich. Șoferul a pierdut controlul volanului și a ieșit cu mașina în afara drumului, până pe un podeț al căii de acces într-o casă, unde i-a lovit pe cei patru pietoni.
Unul dintre ei este în comă, iar alți doi dintre răniți au mai multe traumatisme.
Și șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Dispeceratul a solicitat intervenția elicopterului SMURD de la Târgu Mureș.