Confidenţialitate

Situatie dramatica in sud-vestul tarii din cauza inundatiilor

Peste 300 de pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră au fost mobilizaţi, azi noapte, în oraşul Orşova şi localitatea Eşelniţa, unde străzile au fost acoperite de mâlul adus de viitură.

În judeţul Mehedinţi, au căzut precipitaţii care au atins şi 100 de litri pe metru pătrat.

În Caraş-Severin, apele au năvălit în mai multe gospodării.

O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt date dispărute.

In judetele Caras-Severin si Mehedinti, inundatiile au provocat victime, dar si numeroase pagube materiale

In judetul Mehedinti doua persoane sunt date disparute in urma viiturilor. Apele au inundat mai bine de 900 de gospodarii. Din cauza ploii puternice, pompierii nu au putut interveni.

In comuna Eşelniţa un barbat de 54 de ani si o femeie de 70 nu sunt de gasit dupa ce viiturile au maturat comuna. Se pare ca barbatul a fost luat de ape chiar in fata rudelor.

Reprezentantii autoritatilor au incercat sa actioneze cu utilaje, insa primarul comunei a declarat ca interventia este foarte dificila, iar singurul ajutor ramane cel divin.

Si municipiul Orsova este afectat de inundatii. Aici un barbat a murit dupa ce masina in care se afla a fost surprinsa de o alunecare de teren la iesirea din oras.

Conform vicepremierului Gabriel Oprea, 67 de elevi si 18 profesori au fost evacuati din Orsova si transportati in afara zonelor de risc.

Tot in aceasta zona, doua ambarcatiuni ale Politiei de Frontiera Mehedinti au salvat mai bine de 20 de localnici si turisti.

Si sediiul Finantelor Publice din Orsova a fost inundat. Apa a intrat in garajul institutiei si in incaperea in care se află tezaurul si arhiva.