Confidenţialitate

Situația Greciei a fost principala temă a primei discuții între noul lider al Franței și cancelarul Germaniei

La finalul discuțiilor cei doi au spus că îşi doresc păstrarea Greciei în zona euro.

Cu toate acestea, Hollande și Merkel au opinii diferite în ceea ce privește politica de creștere economică pentru Europa.

Angela Merkel și Francois Hollande fac front comun pentru Grecia.

Germania și Franța sunt pregătite să ia noi măsuri de’creștere’ pentru a ajuta statul elen, aflat în criză politică, și care se pregătește pentru alegeri anticipate și asta în contextul în care liderii principalelor partide nu au reușit să ajungă la o înțelegere pentru a forma un nou Guvern.

De altfel, astăzi, va fi numit un Guvern interimar care va conduce țara până la noile alegeri.

Vestea a provocat imediat convulsii pe burse, euro s-a prăbușit accentuat, la cel mai mic nivel din ultimele 4 luni.

Așadar grecii vor fi chemați la urne luna viitoare.

Revenind însă la întâlnirea dintre Merkel și Hollande, dincolo de problemele Greciei, cei doi au mai discutat despre stimularea cresterii economice din zona euro, rigoarea fiscala, euro-obligatiunile si modificarea Tratatului fiscal, acestea sunt și punctele mari asupra carora nu au cazut de acord Angela Merkel, şi Francois Hollande.

Totuși cancelarul german a declarat că vor încerca să ajungă la un numitor comun pentru că datoria lor este să colaboreze, având în vedere că Franţa şi Germania sunt ‘conştiente de responsabilitatea pe care o poartă’ pentru Europa.