La Chișinău se desfășoară în aceste momente o amplă manifestație antiguvernamentală, după ce, aseară, grupuri de protestatari violenți au luat cu asalt Parlamentul Republicii Moldova care tocmai votase, într-o procedură mult grăbită, un guvern.
Presiunea celor din stradă, veniți la chemarea partidelor pro-ruse, dar și a platformei antiguvernamentale Demnitate și Adevăr, este pentru dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate. Singurul care poate face acest lucru este președintele Nicolae Timofti, care mai are două luni de mandat și care pare a fi vrut cu orice preț evitarea exact a alegerilor anticipate.
Lucrurile sunt simple din acest punct de vedere, sondajele arată că, în cazul în care se vor face alegeri acum, ele vor aduce la guvernare aceste partide pro-ruse, desprinse din fostul partid al comuniștilor al lui Vladimir Voronin.
Aceasta este o scurtă legendă a evenimentelor de la Chișinău, evenimente care par să ducă spre o destabilizare a Republicii Moldova, o destabilizare ce poate duce oriunde, lupte de stradă, o secesiune sau doar o guvernare extremistă.
E clar că România nu poate fi un susținător al niciuneia dintre aceste variante, ceea ce naște în mod firesc concluzia că România nu a putut gestiona eficient situația din Moldova, pentru a aduce țara soră pe o cale mai europeană, mai democratică și mai prosperă.
Să facem o scurtă trecere în revistă a istoriei din ultimii 25 de ani a relațiilor româno-moldovene, ca să vedem unde am greșit. În acești ani de după destrămarea URSS, relațiile noastre să știți că au alternat, între răceală vocală și prietenie lacrimogenă, rar am putea vorbi despre relații pragmatice care să fi ajutat cumva Moldova sau România.
Am construit poduri de flori peste Prut, în loc să construim poduri de piatră ce ar fi facilitat schimburile comerciale, am asistat impasibili la preluarea infrastructurii energetice, financiare și chiar mediatice a Republicii Moldova de către capitalul rusesc, ba chiar politicienii de la București au validat poate inconștient politicieni de peste Prut care sub steagul Uniunii Europene și-au furat populația, reușind doar să compromită ideea de Uniune Europeană. Împotriva acestora din urmă sunt acum manifestații la Chișinău.
De la respingere unionismului după 1990 într-o Românie a lui Ion Iliescu, am ajuns pe vremea lui Traian Băsescu la o apropiere ineficientă, căci n-am reușit nici să salvăm de la faliment Republica Moldova, dar nici măcar să convingem cetățenii acestei țări de altruismul intențiilor noastre bune.
Unde am greşit noi, cei de dincolo de Prut?
Aţi fi preferat o altfel de apropiere între România şi Republica Moldova?
