Confidenţialitate

Sir Paul McCartney, în fruntea topului Billboard

Cântăreţul englez Paul McCartney a ajuns în fruntea clasamentului de referinţă al vânzărilor de albume în SUA, topul Billboard, cu ultimul său album solo, intitlat “Egypt Station”.

Succes reprezintă o premieră a ultimilor 36 de ani pentru artistul în vârstă de 76 de ani.

Fostul basist al The Beatles a lansat cel de al 17-lea album solo – care conţine 16 titluri entuziasmante aclamate atât de critică, cât şi de fani – şi produs de Greg Kurstin, omul aflat în spatele succeselor cântăreţei Adele.

Este pentru prima dată de la “Tug of War”, în 1982, când unul dintre albumele cântăreţului din Liverpool preia primul loc al clasamentului american al vânzărilor de albume.

De la lansarea sa, la 7 septembrie, echivalentul a 153.000 de exemplare ale “Egypt Station” s-au vândut în SUA, potrivit institutului Nielsen Music.

Pentru că nimeni nu este profet în ţara sa, Sir McCartney nu a ajuns pe primul loc al clasamentului britanic al vânzărilor de albume, această poziţie revenindu-i lui Eminem şi discului său “Kamikaze”, notează Agerpres, citând AFP.

Paul McCartney nu a fost zgârcit cu mijloacele pentru promovarea albumului său în SUA, având mai multe interviuri şi apariţii în foarte popularele emisiuni tv de seara.