Confidenţialitate

SINGAPORE: O pacientă în vârstă de 102 ani a învins infecția cu noul coronavirus

O centenară din Singapore a reușit să învingă infecția cu noul coronavirus.

La cei 102 ani ai săi, Yap Lai Hong este decana de vârstă a pacienților din orașul-stat asiatic.

Având 5 copii, 11 nepoţi şi 13 strănepoţi, femeia a fost externată vineri.

În căminul în care aceasta își trăiește bătrânețile au fost infectate alte 16 persoane, iar două dintre ele au murit.

Autorităţile din Singapore au anunţat că vor începe relaxarea treptată a unora dintre măsurile instituite pentru a limita răspândirea COVID-19.

Practicanţii de medicină tradiţională chineză vor avea permisiunea de a relua o parte a activităţilor, începând de marţi, iar unele servicii, inclusiv frizeriile şi spălătoriile, vor deveni din nou funcţionale, începând din 12 mai.

Cea mai în vârstă persoane care a supravieţuit COVID-19 este Cornelia Ras, o femeie de 107 ani din Olanda, care s-a vindecat în urmă cu 20 de zile. “Nu ne aşteptam să supravieţuiască”, a declarat atunci nepoata sa. “Nu ia medicamente, se deplasează încă bine şi se roagă în genunchi în fiecare seară pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu”, a mai spus aceasta.

La nivel mondial, peste un milion de persoane diagnosticate cu COVID-19 s-au vindecat de această boală.