Cântăreața irlandeză Sinead O’Connor a postat un videoclip pe Facebook în care mărturisește, plângând, că este singură și că vrea să se sinucidă.
Sinead O’Connor spune că suferă de trei boli mintale și că se luptă cu singurătatea de doi ani de zile, de când stă în New Jersey, departe de familia ei.
Ea spune că, deși „iubește viața” s-a gândit să se sinucidă din cauza singurătății și a bolilor de care suferă.
„Rămân în viață pentru persoanele din jurul meu. Dacă era după mine, eram moartă deja”, afirmă cântăreața.
„Știu că sunt alte milioane de persoane pe lumea asta care suferă, la fel ca mine, dar nu au aceleași resurse ca mine”, spune artista, printre suspine.
Fanii și-au exprimat îngrijorare în comentarii pe Facebook, încurajând-o pe Sinead O’Connor să caute ajutor.
Artista irlandeză, diagnosticată cu tulburare bipolară în urmă cu un deceniu, a vorbit de mai multe ori în public despre afecţiunile sale mintale. Ea i-a mărturisit prezentatoarei Oprah Winfrey, în 2007, că, înainte de a primi acel diagnostic, s-a confruntat cu ”o frică copleşitoare” şi s-a gândit de mai multe ori să se sinucidă.
Artista a devenit cunoscută după ce a lansat piesa „Nothing Compares to You”, în 1990. În copilărie, a suferit mai multe abuzuri fizice în familie, iar mama ei a murit în 1985, pe vremea când Sinead era adolescentă.
Cântăreața a fost căsătorită de patru ori și are patru copii din relații diferite.