Guvernul va adopta, cel târziu săptămâna viitoare, sistemul de muncă Kurzarbeit, un sistem de muncă implementat în Germania care le permite patronilor să reducă timpul de lucru al salariaților în timpul unei crize și implicit salariul.
Potrivit proiectului de ordonanță, timpul de lucru poate fi redus forțat de la 8 ore la 4 ore.
Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Tudor Polak, explică, la Europa FM, că statul va suporta trei sferturi din salariul pierdut astfel de angajat.
Implementarea sistemului de muncă Kurzarbeit a fost cerută insistent de oamenii de afaceri, în condițiile în care economia este afectată de criza coronavirus.
Noul sistem nu se va aplica și bugetarilor, mai spune secretarul de stat în Ministerul Muncii, Tudor Polak, la Europa FM.
Proiectul de ordonanță, aflat pe circuitul de avizare, mai prevede că firmele pot cere de la guvern câte 2.500 de lei, o singură dată, pentru fiecare angajat care lucrează de acasă.
Suma va fi acordată pentru a cumpăra echipamentele necesare telemuncii: calculatoare, imprimante, licențe sau alte obiecte.
Președintele Confederației sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, spune că în urma negocierilor, proiectul a devenit acceptabil.