Confidenţialitate


Sindicatele din Educație cer măsuri clare pentru redeschiderea școlilor


Sindicatele din Educație cer măsuri clare pentru redeschiderea școlilor

Vaccinarea cu prioritate a cadrelor didactice, echipamente și produse pentru dezinfecție în toate școlile și reguli privind predarea în noile condiții sunt cerute de sindicaliștii din Educație.

Liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ solicită ca simulările pentru examene să fie pregătite din timp, la fel și Evaluarea Națională și Bacalaureatul, dar și un plan de rezervă dacă acestea nu se pot susține normal.

Pentru protecţia directă a angajaţilor din învăţământ, a elevilor şi, indirectă, a familiilor acestora, FSLI solicită asigurarea echipamentelor şi a produselor de dezinfecţie în toate școlie precum și instruirea corectă a personalului care se ocupă de curăţenie.

Se cere vaccinarea personalului din educaţie cu prioritate, imediat ce va fi asigurat necesarul de doze de vaccin.

Este necesar un plan care să permită predarea materiei la zi, dar şi introducerea orelor de recuperare, spun sindicaliștii, astfel încât să nu se ajungă la epuizarea elevilor, dar şi a personalului didactic.

Se cere stabilirea unei linii suport în școli pentru elevii care întâmpină probleme în asimilarea cunoştinţelor, dar și regândirea sistemului de teme pentru acasă, astfel încât elevii să beneficieze de timp suficient de relaxare.

FSLI solicită aparatura necesară pentru cadrele didactice şi elevii care vor continua şcoala online.

De asemenea, se dorește pregătirea din timp a simulărilor şi examenelor naţionale, precum și stabilirea unui plan de rezervă dezbătut cu sindicatele pentru situația în care, din cauza pandemiei, s-ar putea reveni la şcoala online.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…