Sindicatul Societăţii de Transport Bucureşti anunță, luni, că încetarea grevei depinde de demisia directorului general Adrian Criţ.
Protestul STB a intrat în cea de-a cincea zi.
“Condiţionarea întâlnirii de luni, de la ora 9:00, cu reprezentanţii Consiliului de Administraţie al Societăţii de Transport Bucureşti (STB) de confirmarea în prealabil ca întreg personalul angajat să reia lucrul este o dovadă clară că nu se doreşte dezamorsarea acestui conflict. De asemenea, condiţionarea unilaterală a numărului de persoane care să participe la o eventuală întâlnire, este o altă dovadă că se doreşte în mod formal o întâlnire”, se menţionează într-un comunicat.
În replică, şeful STB, Adrian Criţ, a reiterat că îi aşteaptă la discuţii pentru identificarea soluţiilor de deblocare a situaţiei.
“Ca director general al STB SA îi aştept pe reprezentanţii Sindicatului Transportatorilor Bucureşti, azi, la ora 9: 00, la o discuţie pentru identificarea soluţiilor de deblocare a situaţiei date de greva ilegală a angajaţilor STB”, a declarat Adrian Criţ pentru Agerpres.
Potrivit acestuia, luni dimineaţa, la ora 9.00, erau pe traseu 164 vehicule, dintr-un total programat de 791, din nou tramvaiele şi troleibuzele fiind cele mai multe vehicule care circulau în Capitală.
Numărul tramvaielor ieşite pe traseu era de 76, dintr-un total programat de 173, cel al troleibuzelor de 67 din 101 de vehicule programate, în timp ce numărul autobuzelor era de 21, dintr-un total de 517 programate pentru luni la ora menţionată.
Greva angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti continuă şi luni, fiind a cincea zi în care cea mai mare parte a şoferilor refuză să iasă pe traseu.
Angajaţii STB au intrat joi dimineaţa în grevă generală, acuzând că revendicările lor privind creşterile salariale nu au fost soluţionate, însă au cerut şi demisia directorului general al societăţii.
Tribunalul Bucureşti a decis vineri că greva declanşată de angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) este ilegală.