Confidenţialitate


Sindicat: Salariile polițiștilor ar putea crește cu 20% de la 1 decembrie 2015


Sindicat: Salariile polițiștilor ar putea crește cu 20% de la 1 decembrie 2015

Guvernul se reunește în ședință: ar urma să fie discutat proiectul Legii Salarizării Bugetarilor, care încă nu a ajuns la forma finală.

Ce se știe până acum: salariile polițiștilor ar urma să fie majorate.

Se pregătește o creștere cu cel puțin 20% de la 1 decembrie 2015, anunță la Europa FM președintele Sindicatului Național al Polițiștilor, Iulian Surugiu.

Lefurile polițiștilor ar trebui să se dubleze în următorii 3 ani.

 

Iulian Surugiu a amintit și că de la 1 octombrie norma de hrană a polițiștilor va crește cu 200 de lei.

În administrația publică, salariul mediu, în prezent de 1.700 de lei, va ajunge – peste 3 ani –  la 2.500 de lei,  spune liderul Sindicatului Național al funcționarilor publici, Sebastian Oprescu. Acesta a dat ca exemplu salariul unui inspector principal din primărie. În prezent, un astfel de angajat câștigă 1.200 de lei, iar peste 3 ani va avea 2.200 de lei.

Salariile ar urma să crească în etape, în următorii ani, mai spune reprezentantul funcționarilor publici.

 

Guvernul ar vrea ca noua lege să includă cinci trepte de salarizare. Proiectul propune un salariu minim brut de 1.200 de lei și unul maxim brut de 22 de mii de lei, în funcție de calificarea și studiile angajaților. Varianta finală a Legii Salarizării bugetarilor ar urma să fie gata și depusă în Parlament la jumătatea lunii octombrie.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria