Confidenţialitate

Sindicaliştii Metrorex au suspendat acţiunile de protest

Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou (USLM) a decis să suspende acţiunile de protest programate pentru această săptămână, după mitingul desfăşurat marţi în faţa Ministerului Transporturilor, informează USLM într-un comunicat.

Reprezentanţii angajaţilor din Metrorex au pichetat, marţi, sediul Ministerul Transporturilor, ca urmare a expirării termenului-limită transmis anterior către sindicalişti de către ministrul Transporturilor privind rezolvarea nemulţumirilor angajaţilor.

O delegaţie a sindicaliştilor de la metrou, condusă de preşedintele USLM, Ion Rădoi, a avut marţi o nouă discuţie cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi cu secretarul de stat pe probleme feroviare, Dragoş Titea, în vederea găsirii de soluţii pentru rezolvarea problemelor semnalate de sindicalişti.

Angajaţii Metrorex sunt nemulţumiţi de lipsa personalului calificat, situaţie despre care spun că duce la încălcarea instrucţiunilor de serviciu, dar şi de lipsa generală de personal de la Metrorex, tot mai acutizată. De asemenea, angajaţii sunt nemulţumiţi de lipsa de rezultate a anchetei privind garnitura de metrou CAF care a deraiat în Depoul Berceni.

Nu în ultimul rând, USLM critică “blocarea conturilor Societăţii de către firma care trebuia să finalizeze Magistrala 5 de Metrou, care a întârziat 4 ani darea în exploatare şi a căştigat daune de aproape 50% din valoarea iniţială a proiectului M5.”