Confidenţialitate

Sindicalistii din sistemul sanitar si-au stabilit calendarul protestelor

Pe 23, 24, 25, 30 iunie şi 1 iulie sindicaliștii vor picheta Ministerul Sănătăţii. Pe 26 iunie și 2 iulie, se vor muta la Ministerul Muncii, iar pe 27 iunie şi 3, 4 iulie vor organiza pichete la Ministerul Finanţelor.

Decizia a fost luată după ce consultarea sindicaliştilor Sanitas. Prim-vicepreședintele federației, Marius Sepi, a precizat că s-a ajuns în această situaţie pentru că revendicările sindicaliștilor din sistemul sanitar şi din asistenţă socială nu au fost soluţionate.

Oamenii cer, printre altele, încheierea unui contract colectiv de muncă în sectorul sanitar, creşterea cu zece la sută a salariilor din sănătate şi asistenţă socială, precum şi deblocarea posturilor din domeniu.

Dacă nici după aceste proteste, revendicările lor nu vor fi rezolvate, se poate ajunge la grevă generală, avertizează liderul sindical.