Sindicatele din penitenciare susțin greva profesorilor și anunță că vor ieși în stradă alături de cadrele didactice.
Deși nu a fost anunțat încă un calendar al protestelor, Președintele Federației Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor, Cosmin Dorobanțu, spune că polițiștii sunt pregătiți să se alăture pichetului profesorilor într-un număr considerabil.
”Calendarul protestelor este în funcție de ce vor face profesorii după această grevă. Când profesorii vor ieși în stradă pentru prima oară după greva generală, noi vom fi alături de ei cu câteva zeci, chiar sute de polițiști de penitenciare” – declară, la Europa FM, Cosmin Dorobanțu.
Angajații din administrația penitenciarelor reclamă lipsa de interes a guvernanților față de nivelul salarizării și predictibilitatea sistemului.
Foto: Shutterstock