În Satu Mare, este grevă de cinci săptămâni la compania Electrolux.
Peste 400 de angajați cer majorarea salariilor cu 2 lei pe oră, dar nu au primit nici un răspuns până acum de la conducerea companiei.
Unii oamenii au început să doneze sânge pentru a face rost de banii necesari traiului de zi cu zi. Iar alții au cerut suspendarea plății ratelor la creditele pe care le au.
Președintele Sindicatului Cartel Alfa Satu Mare, Sorin Faur, spune că este șocat de situația în care au ajuns greviștii, care au primit în luna martie un salariu de 70 de lei.
Greviștii de la Electrolux Satu Mare, aflați în a cincea săptămână de protest, au început să doneze sânge pentru a face rost de banii necesari traiului de zi cu zi și au cerut suspendarea plății ratelor la creditele pe care le au, transmite corespondentul MEDIAFAX.
De-asemenea, sindicatul a făcut demersuri la bănci să fie suspendate plățile ratelor la creditele pe care le au greviștii pentru că aceștia nu au cum să le achite.
La sfârșitul săptămânii trecute, conducerea Electrolux a participat la discuții cu ministrul Muncii, Marius Budăi.
În urma acestor discuții, cei peste 400 de angajați aflați în grevă așteaptă să fie chemați la o rundă de negocieri pentru deblocarea situației.