Miting astăzi la Mioveni – organizat de Sindicatul Autoturisme Dacia.
Sindicaliștii susțin că vor scoate 8 mii de oameni în stradă.
Acțiunea de protest va avea loc între orele 13.00 și 15.00, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia din Mioveni.
Una dintre principalele revendicări: construcția autostrăzii Piteşti-Sibiu.
Nu doar membrii de sindicat ies astăzi în stradă, ci și familiile acestora. Potrivit Sindicatului Autoturisme Dacia, ei cer guvernanților și clasei politice să demareze de urgență construcția autostrăzii Pitești-Sibiu – considerată că va genera mii de locuri de muncă, iar tergiversarea lucrărilor va duce la pierderea fondurilor europene care finanțează această lucrare.
Totodată, sindicaliștii le solicit aleșilor să implementeze o legislație care să descurajeze importul de mașini second hand.
Ei mai cer introducerea contractelor de muncă la nivel național și pe fiecare ramură, precum și asigurarea asistenței medicale la standarde europene pentru locuitorii din Mioveni.