Confidenţialitate

Sindicaliștii critică ideea de a obliga cadre medicale infectate să lucreze în spitale | AUDIO

Cadrele medicale cer Ministerului Sănătății să fie testate pentru depistarea noului coronavirus.

Sunt medici și asistente, aflați în izolare după ce au intrat în contact cu bolnavi de COVID-19, și care nu au fost nici acum supuși testelor, a atras atenția – la Europa FM – Victor Eșanu, președintele Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România.

“Testele se fac cu mare, mare greutate (…) La Arad, pentru a fi testat, un coleg fost nevoit să facă o scrisoare deschisă către președinte și prim-ministru. La Suceava, nici până la ora actuală, nu toți colegii care au intrat în contact [cu pacienți diagnosticați – n.r] sunt testați. Colegii de la București, de la Universitar, își caută avocat și bine fac. Practic nu avem teste! Avem doar promisiuni”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Medicii critică intenția Ministerului Sănătății de a-i obliga să lucreze dacă au fost diagnosticați cu noul coronavirus și prezintă o formă ușoară a bolii.

“Nu îmi pot imagina cu poți aduce un om din autoizolare, care este testat pozitiv (…) Acest om este și el salariat, are și el drepturi ca toți pacienții din țara asta! (…) Ca și cum pot fi folosiți ca niște roboți, pot fi scoși în prima linie. Vom avea foarte multe discuții când va trece această epidemie. Să sperăm că vom trece cu bine!”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La adresa solidaritate@europafm.ro, așteptăm mesajele cadrelor medicale aflate în prima linie de luptă cu noul coronavirus. Credem că medicii și asistentele sunt primii care trebuie sprijiniți pentru a ne putea ajuta la rândul lor.